Partidul Național Liberal (PNL) a inițiat un amendament la legislația electorală, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare pe listele sale.
Președintele Klaus Iohannis a transmis că salută anunțul făcut de liderul american Joe Biden, la Summitul G7. privind cooperarea energetică dintre România și SUA, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în țara noastră.
Nicolae Ciucă a fost implicat și într-un scandal izbucnit la finalul anului 2018 între MApN și președintele Klaus Iohannis.
O serie de discuții tensionate au avut loc în PNL în ultimele zile în contextul luării deciziei cu privire la partenerul de guvernare: PSD sau USR, au declarat surse din cadrul partidului pentru News.ro. Potrivit acestora, președintele Iohannis continuă să preseze pentru o alianță cu PSD, mai mulți lideri liberali spunând în partid că au fost sunați de șeful statului în acest sens.
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost desemnat premier interimar de către președintele Klaus Iohannis. Statul român este astfel în situația de a avea primul Guvern condus, chiar și interimar, de un militar din 1945 încoace. Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a fost anterior șef al Statului Major General al Armatei Române.